Au petrecut la nuntă, dar şi-au găsit sfârşitul în drum spre casă. Durere fără margini pentru familiile a trei tineri din Dâmboviţa. Fata şi cei doi băieţi se întorceau de la nunta unor prieteni când şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a izbit cu maşina de malul unui râu.
La faţa locului au intervenit echipajele de descarcerare şi mai multe ambulanţe. Din păcate, în zadar. Toţi trei au murit pe loc în urma impactului.
Nuntaşii au venit într-un suflet la faţa locului. Mireasa nici nu apucase să se schimbe de rochie şi a avut un şoc. Au crezut că trăiesc un coşmar. În urmă cu doar câteva ore petreceau şi se distrau iar acum şi-au văzut prietenii morţi.
Cei trei erau din localitatea Gura Şuţii, iar tragedia s-a întâmplat pe DJ712A în localitatea Burduca din Dâmboviţa. Când se duceau la nuntă, tinerii s-au filmat în maşină şi erau extrem de veseli.
MAYA RADU